Journal

146

Seri neobișnuit de lungi. Trag draperiile la 8:30, urmăresc apusul prin despicătura lor, mă asigur că doarme copilul, cobor, caut papucii de casă un timp care pare o veșnicie, iau telefonul, e zece. Am trăit dintre cele mai normale lucruri azi. Gătit, pupat, alintat, un drum până la doctor cu R, schimbat scutece, pupat bulane, jocuri cu cât mai puține mișcări. Ceea ce nu a fost normal este durerea asta de genunchi care nu mai trece, ca o zgârietură pe disc. Mă gândesc la bunică-mea care a suferit tot timpul de articulații și mă întreb dacă e genetic sau am luat pentru că am trăit. În fine, desigur, nu pot fi într-o dispoziție prea bună cu toată oboseala și durerea asta. Nici nu trebuie, am încheiat ziua, pot să dau drumul la suferință. Le-am tot menționat copiilor că nu pot să mă joc alergatea cocoțatea, ba chiar am limitat plimbatul în brațe dar cred că mai bine le-aș face să mă vadă odihnindu-mă atunci când nu mai pot. A fost o vreme în care credeam că doar eu pot pune un pachețel decent pentru grădi, că doar eu îi pot călca hainele chiar înainte să le poarte, că doar de mine ar avea nevoie la prima oră dimineața și nu e așa. Apar soluții doar că eu nu le dau suficient timp să apară. Bun. Asta a fost o conștientizare.

Copiii mei îmi arată cum se face

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s