Fără categorie

16/365

Ziua mea a început foarte devreme. Foarte. Era doar 3 dimineața când m-am trezit pentru un moment, doar unul singur, suficient cât să-mi vină un gând în minte. Gândurile mele sunt altfel la orizontală, mai agresive, ca niște mici războaie cu replici, scenarii și emoții de zici că singurul la care ajunge sângele e creierul reptilian.

Până la urmă am pus limita (căci despre asta era vorba -să zic sau să nu zic- ) și cred că am fost rezonabilă și blândă dar tot doare. Doare pentru că a fost luată ca o respingere și, deși aveam toate emoțiile unei panici imense în corp, am făcut ce ar face un adult rezonabil: am vorbit despre asta și nu am lăsat să mai fiu copilul speriat și înfricoșat că dacă nu face bine va rămâne singur. Pentru că eu am simțit iubire chiar și când m-am ales pe mine. Cred că copiii nu ar trebui să fie nevoiți să aleagă în relațiile cu părinții. Cred că asta le putem oferi, siguranța că nu vor trebui să să-și facă griji pentru noi, să ne crească, să ne menajeze, sa meargă pe vârfuri ca să nu ne supere.. Și când se aleg pe ei înșiși, să nu ne supărăm că au învățat singuri ceva ce ar fi trebuit să vadă la noi.

Ger de îngheață pietrele

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s