Viață

3/365

Mi-a adus aminte Ana de jurnalul pe zile al Danei Rogoz. Am tot zis anul trecut că mă apuc de anul ăsta dar ziua de 1 Ianuarie 2021 a trecut cu joc de cărți, multe răsete și negrese tăvălite prin nucă.


Să-l mai încep sau să nu-l mai încep?! Mă întrebam dar apoi am găsit imboldul de care aveam nevoie în ultimele pagini din Aviatorul:

– Ce tot scrieți acolo? – Descriu obiecte senzații. Oameni. Scriu în fiecare zi acum, cu speranța că le salvez de la uitare. – Lumea Domnului e prea mare pentru a conta pe reușită aici. – Știți, dacă fiecare va descrie părticica lui, cât de mică, din această lume.. Deși, la drept vorbind, de ce mica? Se va găsi întotdeauna cineva cu o cuprindere destul de mare. -De exemplu? – De exemplu un aviator.

Voi scrie, hotărăsc. Voi scrie pentru mine și voi scrie pentru cel cu cu o cuprindere destul de mare. Ultima replică, înduioșător de naivă (ca a unui copil) m-a dat gata! Să termin această carte a fost tot ce mi-am dorit pentru azi dar, iată, ea a aprins în mine focul unei artificii care strălucește în mai multe direcții. În timp ce sunt nenumărați cei care pot descrie viața din jurul meu, eu sunt singura care poate descrie viața din interiorul meu: bucuria pe care o simt când văd primele fire de iarbă crudă primăvara devreme, senzațiile trezite în corpul meu când merg desculță, sentimentul de libertate ce mi-l dau plimbările mele prin pădure sau cum îmi imaginez viața celor care au trăit în casa asta acum părăsită.

Doar eu. Impresia acestei vieți pe care o trăiesc îmi aparține. Și atunci, de ce nu?

Băieții s-au apucat să refacă toate Lego-urile pe care le-am cumpărat/ a primit/ și le-a cumpărat Radu vreodată. Cred că e o chestie care va dura mai multe zile. 😊

Asta au reușit azi.

Am văzut peste tot pe cei mai supărați dintre noi cum susțin că anul ce a trecut a scos la iveala adevărata noastră față. N-aș zice, nu doar pentru nu mi-a plăcut ce am văzut la mine (multă anxietate, teamă, uneori acte de neiubire), ci pentru că eu sunt și bucurie și anxietate, dacă e să fie. A fost un an greu și nu sunt convinsă că cei ce se declară vinovați sub tortură chiar sunt.

Calea

Doamne, cât de bine suntem așa odihniți, lejeri ca o zi petrecută în pijama.

3 gânduri despre „3/365”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s