Viață

Căruțul cu cărți

Ce legatură stranie am simțit cu această carte pe care am început-o de două ori și am terminat-o doar o dată. Să fie pentru că cei de dinaintea mea au trăit sute de ani în Evul Mediu iar eu, în Epoca Modernă, doar 33 de ani?

Pun din ceea ce am subliniat, căci tot ce era de spus, s-a spus în această carte.

Laur: roman neistoric, Evgheni Vodolazkin

„Arseni înțelege că, odată ce bolnavul s-a dus, lumea nu mai e cea de dinainte, și inima i se umple de tristețe. Dacă în mine ar fi lumină, l-aș vindeca, îi spune Arseni Ustinei despre acel bolnav. Dar nu pot să-l vindec din pricina grelelor mele păcate. Păcatele astea nu mă lasă să mă ridic la înălțimea unde se află salvarea acestui om. Eu, dragostea mea, sunt vinovat, de moartea lui și de aceea plâng plecarea lui și păcatele mele.’

„Cei ce nu pot fi vindecați văd în el pe cineva capabil să înțeleagă străfundurile suferinței lor, căci cercetându-i el coboară până la rădăcina ei.”

„Ambrogio a părăsit Florența nu fără părere de rău. Îa anii aceia se aflau acolo mulți oameni vrednici (Sandro Boticelli, Leonardo DaVinci, Raffaello Sanzio, Michelangelo Buonarroti), ar căror rol în istoria culturii îi era deja întru totul clar. Dar nici unul dintre ei nu aducea vreun pic de lumină în problema sfârșitului lumii, singura importantă pentru Ambrogio. Această problemă nu îi preocupa, a remarcat pentru sine Ambrogio, fiindcă ei creează pentru eternitate.”

„Atunci când îți lipsește cineva, e vorba despre o parte din tine însuți care îți lipsește. Și cauți reuniunea cu acea parte.”

„Cauza evenimentelor în curs e absența focului interior. Necazul dumneavoastră, dacă vreți, constă în faptul că hotărârea luată vă va lipsi de o alegere viitoare, și asta vă paralizează voința”

„Doar că mărimea celor așteptate de la mine depășea mărimea bunatății mele. Și iată, vă aduc la cunoștință că spațiul dintre cele așteptate și cele de fapt s-a umplut în mine, uite, simplu, cu o răutate de plumb. Spațiul a crescut, și răutatea a crescut, și pe buzele mele a înflorit un zămbet care pentru mine, credeți-mă, a fost un fel de spasm.”

„Dacă le e dat cuvintelor mele să zboare pănă la Cer, asta va fi chiar acolo, Iar toate cuvintele mele sunt despre tine.”

„Asta pentru că principala dificultatea constă, cred eu, nu în mișcare, ci în alegerea drumului.”

Există doar moartea fiecărui om în parte – oare acesta nu este sfârșitul particular al lumii?”

„Sfârșitul general al lumii, după cum stii, mă preocupă, dar nu mă tem de el. Adică nu mă tem mai mult decât de propria moarte.”

„Uneori te gândești: merită oare să te atașezi de oameni dacă pe urmă e așă de greu să te desparți?”

„Orice întâlnire e mai mult decât o despărțire.”

„Ceea ce i se dă omului pe măsura puterilor sale e tot ce poate fi mai bun. Iar ceea ce îi depășește puterile nu îi este, dragostea mea, de folos.”

„Curioșii nu erau stăviliți nici de vicisitudinle propriilor vieți, căci tentanția de a vedea căderea altuia cu proprii ochi e mai puternică decât foamea… Întelegeau că pe fondul unui asemenea eveniment, lor nu li se putea pretinde mare lucru.”

„Mușchiul e moale. Plin de ființe a căror casă e o frunză, iar viața o zi.”

„Ești pe pământul nostru de un an și opt luni deja, îi răspunde fierarul Averki, și n-ai înțeles nimic din el. Dar voi înțelegeți, întrebă Siegfried. Noi? Fierarul stă puțin pe gânduri și se uită la Siegfried. Păi nu, nici noi nu înțelegem.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s